Blog: Infrastructură de transport mai bună pentru o Românie mai performantă

Met dank overgenomen van C. (Corina) Creţu i, gepubliceerd op woensdag 15 april 2015.

Am vizitat astăzi împreună cu Domnul Ministru Ioan Rus, șantierul autostrăzii Sebeș — Turda, un proiect de infrastructură care este un foarte bun exemplu despre ce poate și trebuie să facă România cu fondurile europene.

M-am bucurat astăzi să revin la Cluj, în inima Ardealului, de care mă leagă atâtea amintiri frumoase. Când va fi finalizată, autostrada Sebeș — Turda va duce la o reducere a timpilor de călătorie pentru transportul de persoane și mărfuri între Sebeș si Turda de aproximativ 30 de minute. În plus, standardele de siguranță și securitate a noii infrastructuri vor duce la o scădere semnificativă a ratei accidentelor rutiere.

Autostrada Sebeș — Turda este un pas crucial în direcția finalizării părții românești a rețelei coridoarelor principale ale UE, așa numita rețea TEN-T. Cu fiecare kilometru de autostradă sau de drum european construit, economia românească primește un nou impuls.

Sprijinirea investițiilor în infrastructură este una dintre prioritățile Comisiei Europene. Pentru noua perioadă de programare, marile proiecte de transport vor fi finanțate de Uniunea Europeană în contextul Programului Operațional de Infrastructură de Mare Amploare.

Acesta este cel mai mare program operațional din România, în valoare de aproape 9.5 de miliarde de euro din Fondul de coeziune și Fondul european de dezvoltare regională, și acoperă o gamă largă și complexă de priorități: transport, mediu, gestionarea riscului, energie.

Masterplanul General de Transport al României

Cu ocazia vizitei, am ținut să-mi exprim aprecierea pentru progresele importante realizate de Ministerul Transporturilor în direcția finalizării Masterplanului General de Transport al României.

Comisia Europeană este foarte interesată de acest Master Plan, deoarece este un document strategic și reprezintă o condiție prealabilă pentru a accesa fondurile Uniunii Europene destinate proiectelor de mare anvergură în domeniul transporturilor în perioada 2014-2020.

Serviciile mele vor continua să lucreze îndeaproape cu Ministerul Transporturilor în etapele finale ale acestui exercițiu. Este, de asemenea, foarte important ca dezbaterea să continue și ca acest document strategic să fie sprijinit la nivel politic, prin adoptarea sa de către Parlament.

Am încredere că România se află pe drumul cel bun și mă bucur să pot contribui, din poziția pe care o am la Bruxelles, la viitorul mai bun al României!